ROMÂNIA U21 – ELVEȚIA U21
Susține-i din tribune pe tricolori în drumul către al 4-lea european consecutiv! Începând de vineri, 27 septembrie, biletele pentru meciul cu Elveția, ultimul din cadrul calificărilor pentru EURO 2025, sunt disponibile online.
România U21, sub comanda selecționerului Daniel Pancu, urmărește să încheie parcursul de pe teren propriu în drumul către EURO 2025 cu un nou succes, după cele înregistrate în fața Albaniei, Armeniei, Finlandei și Muntenegrului.
Prețul unui bilet este de 10 lei la cele două tribune. Acestea vor putea fi achiziționate și de la casieria stadionului, în ziua meciului, începând cu ora 10:00. Pentru fiecare comandă se pot achiziționa maximum 4 bilete.
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 1 si 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero.