Bilete la Madrigal – Concert Extraordinar de Paște la Cluj

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 20 apr 2024
momentan nu sunt programate alte evenimente

Muzica Sărbătorilor cu Madrigal!

Pe 20 aprilie, de la ora 19:00, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, susține Concertul Extraordinar de Paște, la emblematica Biserică Sfântul Mihail, din Piața Centrală din Cluj-Napoca. Invitatul special al evenimentului este omul de cultură Constantin Chiriac.

Un eveniment dedicat sărbătorii fundamentale a creștinilor, Concertul Extraordinar de Paște al Corului Madrigal invită spectatorii să regăsească prin muzică și artă dramatică înțelesuri universale, esențiale pentru fiecare.

Conceput pentru a reliefa simbolismul Învierii Mântuitorului, concertul construiește o poveste sonoră despre vremurile fundamentale ale umanității și credinței, istorie amplificată dramatic prin textele aduse audienței de actorul Constantin Chiriac, fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

*Locurile se vor ocupa gradual, în funcție de sosirea spectatorilor.

Dirijor: Anna Ungureanu | Cu participarea lui Constantin Chiriac | Concept: Emil Pantelimon

Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete) si cost procesare Bilete.ro, costuri identificate separat in pasii comenzii.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro

Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului

Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.

Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.

Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay

Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom

Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale

Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone

INFORMATII BILETE - call center 0727.76.66.31 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.