Hai cu toată clasa la meci! De Ziua Educației, intrarea elevilor este GRATUITĂ la meciul cu FC Hermannstadt!
CFRiști, ultima zi a săptămânii ne aduce din nou împreună, de această dată în Gruia! Am dat start vânzării biletelor pentru meciul cu Hermannstadt de duminică, 5 octombrie, de la ora 15:00! Cu ocazia Zilei Educației, sărbătorită în aceeași zi, TOȚI ELEVII au intrarea gratuită!
Prețurile biletelor pentru meciul cu FC Hermannstadt:
- Galerie CFR - 15 lei
- Tribuna 2 – 35 lei
- Tribuna 1 – 40 lei
- VIP B – 130 lei
- Sky Lounge – 235 lei (mâncare și băutură incluse, experiență VIP)
- Business Lounge – 550 lei (business networking, mâncare și băutură premium incluse, acces într-un lounge privat)
Programul caselor de bilete de la stadion:
- VINERI (3 octombrie) - 12:00 - 17:00
- DUMINICĂ (ZIUA MECIULUI) - 10:00 - 15:00
Duminică, la meciul cu FC Hermannstadt ne vom bucura împreună și vom sărbători Ziua Educației prin sport! Astfel, toți elevii au intrarea GRATUITĂ, în Tribuna 2 și în Peluză!
Îi rugăm, pe această cale, să aibă asupra lor un carnet de elev! Accesul acestora în stadion se face fără bilet, printr-un turnichet dedicat atât la Tribuna 2, cât și în Peluză, și vor ocupa locurile libere din sectoarele 52 și 53 (T2) și din sectoarele 24 și 25 (Peluza 1).
Tichetele achiziționate online pot fi scanate la turnicheți și de pe telefonul mobil! În acest caz, vă rugăm să descărcați biletul, în prealabil, de pe adresa dumneavoastră de email!
În schimb, biletele achiziționate de la casele de bilete si abonamentele vor trebui prezentate fizic la turnicheți si nu vor mai putea fi scanate de pe telefonul mobil.
Vă informăm că achiziționarea biletelor pentru meciurile echipei noastre se poate face fie fizic, la casele de bilete din Gruia, fie online, exclusiv prin intermediul platformelor bilete.ro și bilete.cfr1907.ro. Tichetele achiziționate de pe alte platforme nu sunt valabile și nu vă pot oferi acces pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
Împreună suntem mai puternici! Hai CFR!