Sala: Gradena OCC - în aer liber
Vârsta: 3+
Durată: 30 minute
După succesul de la ediția anterioară, un nou spectacol cu cai vine la Târgul Poveste de Crăciun de la Opera Comică pentru Copii. Conceptul, semnat Basme cu Cai, este unul foarte special: jonglerii cu foc, păsări de pradă, toate călare, așa cum nu au mai fost văzute niciodată.
Spectacolul are ca subiect povestea Zilei și a Nopții, pe când se luptau pentru supremație asupra pământului, înainte să se împace și să împartă frățește binecuvântările asupra omenirii.
Synopsis: Ziua și Noaptea, frați buni, ajung să se certe care este mai util și necesar pământului și oamenilor. Cearta se transformă într-un rămășag prin care fiecare stăpânește pământul un an și apoi urmează să întrebe un om care an a fost mai bun. În anul Zilei, totul este ars și holdele nu se fac. În anul Nopții, este frig și nimic nu se coace. Un moșneag, ales judecător al rămășagului, îi spune Nopții că răspunsul este clar ca lumina zilei, iar Zilei că rămășagul acesta a fost noaptea minții. Cei doi frați sunt lăsați să tragă concluziile singuri și își împart timpul pe pământ așa cum este în zilele noastre, cu rândul, câte 12 ore fiecare.
Pret bilet : 35 lei
Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete) si cost procesare Bilete.ro.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro
Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului
Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.
Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.
Lista casieriilor Bilete.ro de la care se pot achizitiona biletele se poate verifica aici: Lista casieriilor Bilete.ro
Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay
Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom
Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale
Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone
INFORMATII BILETE - call center 021.311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.