DESPRE PRIETENIE
Concert-spectacol pentru narator și chitară, pentru cei mici și cei mari
Costin Soare - chitară
Ionel Barac - narator
Alex Icodin - ilustrație vizuală
Muzica Mario Castelnuovo-Tedesco
Texte Juan Ramón Jiménez
O poveste încărcată de emoţie, dedicată deopotrivă celor mici şi celor mari, spectacolul „Platero şi cu mine - despre prietenie” propune o incursiune în spaţiul sonor/literar a doi artişti de extremă importanță ai secolului XX: italianul Mario Castelnuovo-Tedesco, compozitor prolific, cu o carieră de succes în lumea muzicii, şi spaniolul Juan Ramon Jimenez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Publicată în 1914, „Platero şi cu mine” este un omagiu adus prieteniei dintre poet şi măgăruşul acestuia, prilej de reflecţie asupra „bucuriilor şi amărăciunilor, gemene ca urechile lui Platero”. În 1960, compozitorul italian re-imaginează povestea celor doi într-o lucrare pentru narator şi chitară, încărcată de frumusețe şi expresivitate.
Aflând cât de plăcută și de apreciată este în rândul celor care iubesc muzica și poveștile, am ales să v-o prezentăm și noi astăzi, alături de chitaristul Costin Soare, actorul Ionel Barac și artistul vizual Alex Icodin. Ei sunt cei care vă invită pe cei mici și pe cei mari, la o poveste - parabolă emoționantă, care să vă atingă și să vă bucure sufletele, oferindu-vă chei de înțelegere pentru fiecare vârstă.
Iar pentru că desene live vor îmbogăți spaţiul muzicii și al poveștii, va fi o seară de vineri nemaipomenită! Haideți să ascultă împreună povestea și muzica ei și să ne bucurăm de ilustrațiile minunate care o însoțesc!