Primăria Capitalei, prin creart, te invită la cea de-a treia ediție HeyDay Music Festival! Cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România va avea loc în perioada 15 – 17 iunie 2018, în Parcul Izvor din București.
HeyDay Music Festival aduce împreună unele dintre cele mai cunoscute “tribute acts”. Bob Marley, Robbie Williams, The Cranberries, Pink Floyd, The Who, Bruno Mars sunt doar câțiva dintre artiștii tributați la cea de-a treia ediție a festivalului.
Biletele se găsesc în rețeaua Bilete.ro, la casa de bilete creart (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), iar în cele trei zile de festival pot fi cumpărate și de la cele două case special amenajate din Parcul Izvor.
Prețul unui bilet este de 15 lei/zi, iar abonamentul pentru toate cele trei zile de festival este de 30 de lei!
Intrarea copiilor în vârstă de până la 14 ani, însoțiți de un adult, a elevilor, studenților și pensionarilor este liberă!
Intrarea se face vineri, 15 iunie, începând cu ora 16.00, iar sâmbătă, 16 iunie, și duminică, 17 iunie, începând cu ora 12.00.
Concertele pe cele două scene mari sunt programate în fiecare zi începând cu ora 17.00.
Vino la #HeyDay3 să asculți cele mai îndrăgite hituri care au făcut istorie, din anii '60 până astăzi!
3 #zile de festival
3 #scene cu muzică live
300 de #hituri legendare
30 de #ore de muzică bună